Totalul afișărilor de pagină

miercuri, 4 noiembrie 2015

nu vreau nici catedrale, nici spitale


nu mi-am dorit pana acum nici catedrale, nici spitale, iar o tragedie intamplata nu ma face sa ma razgandesc. imi pare rau ca sistemul de sanatate nu a facut fata situatiei, ca au murit si au suferit oameni, insa nu cred in medicina alopata, ce trateaza simptomele, ci in cea holistica, medicina concentrata pe cauzele bolilor.
nu imi doresc spitale care salveaza vieti, ci localuri care nu le pun in pericol, iar pericol inseamna nu doar fum de incendiu ci si fum de tigara.
imi doresc o legislatie clara, curata si ordonata, pusa in aplicare cu constiinciozitate, corectitudine si transparenta.
imi doresc oameni, patroni, politicieni, pompieri, care sa isi faca meseria din suflet, iar asta inseamna ca prioritatea lor sa fie binele nostru, al tuturor.
patronii sa deschida localuri pentru a le oferi oamenilor un loc primitor si sigur de intalnire si socializare, politicienii sa caute "binele comun, [...] acea limitare prin lege a libertăţilor individuale cu singurul scop de a proteja cetăţeanul de abuzurile  posibile ale semenilor săi.", pompieri care nu doar sting, ci si previn incendiile.
imi doresc oameni care isi primesc salarul pentru ceea ce fac, nu care fac ceva ca sa primeasca salar, sau mai rau, care se fac ca fac pentru ca sa primeasca salar.
imi doresc oameni care incearca sa isi indeplineasca atributiile si care se retrag daca nu reusesc, oameni sinceri, care isi asuma cu demnitate raspunderea in fata unui esec, care spun: "imi pare rau, m-am straduit, nu sunt in stare, ma reprofilez." si pleaca mai departe usurati de impartasirea adevarului, cautand o alta cale prin care sa contribuie la binele omenirii, oameni curajosi, adevarati.
imi doresc oameni adevarati, care au curaj sa creada, care au curaj sa stie. oameni ce nu au nevoie de tot felul de intermediari dubiosi pentru a le explica si justifica existenta, sau de locatii si de obiecte care sa le sfinteasca constiinta. oameni care nu se tem sa creada pana la capat, care trec credinta peste temperatura de fierbere, care transforma credinta in certitudine, in certitudinea incertitudinii. 
imi doresc oameni care au doar intrebari, nu raspunsuri, care stiu ca nu stiu, care au nevoie doar de un foc si o lumanare pentru a-si manifesta spiritualitatea.
nu imi doresc nici catedrale, nici spitale.
imi doresc oameni.

vineri, 8 noiembrie 2013

stillness, softness, happiness, confort

am ajuns sa ma relaxez pana la a-mi expanda sufletul in prezenta altor suflete. am atins "orgasmul meditatiei" si drumul pana acolo a fost atat de luminos, linistit, lin, condusa fiind de Luang Phi Pasura, un nume complex, dar usor de pronuntat, un calugar tailandez, budist, un om plin de energie pozitiva, mai mult energie decat om. m-am tot gandit de-a lungul anilor ce sens au calugarii, azi m-am bucurat ca exista oameni incarcati pozitiv, am uitat ca este calugar.
poate daca ar fi fost mai mult spatiu sa ma pot intinde, sau daca as fi avut rabdare sa ma cuibaresc in perna de sub mine, sau daca as fi avut pantaloni mai flexibili s-ar fi imbunatatit situatia, dar nu ma plang, totul a fost perfect de imperfect.
m-am simtit bine in prezenta unui om calm, senin, binevoitor, pasnic. ma bucur ca exista un om atat de bun, de natural, pe care daca as incerca sa-l tai cu un cutit, l-as zgaria ca pe o oala emailata si cutitul nu s-ar intoarce spre mine flamand de carne, ci ar disparea.
m-am inrosit spre sfarsitul sesiunii de intrebari-raspunsuri, in timp ce ma straduiam sa pun o intrebare, de fapt sa-i povestesc ca "sometimes, during meditation i feel warm inside, free, without body and i'm scared", eram emotionata si nu mi se dezlegau limba, gatul si mintea, de fapt nici nu am formulat asa, nu m-am exprimat atat de simplu si clar, dar stiu ca asa a simtit si a inteles. raspunsul sau a fost "don't be, don't be scared."
                            

duminică, 6 octombrie 2013

Aruncam "aurul" pentru a exploata "gunoiul"...


"Orice a trăit cândva poate fi compostat – chiar orice. Tot felul de lucruri, incluzând chestii mai puţin obişnuite, ca lâna, haine de bumbac, oase, pielea (tăbăcită sau nu), chiar şi animale mici – dar acestea trebuiesc puse în centrul grămezii pentru a se putea descompune cum trebuie. Când procesul este complet, nu mai există nicio urmă a ingredientelor originare! Reţineţi, cu cât este mai mare varietatea materialeleor folosite pentru compost, cu atât compostul obţinut este mai bun, pentru că veţi avea o mare varietate de nutrienţi în produsul final."

  http://www.permacultura.ro/blog/2011/03/31/compostul-rapid/ 

vineri, 6 septembrie 2013

Rosia Montana, copilul mancat de caine si citatele

in timp ce "postarile facebookiene" legate de Rosia Montana ma otravesc inaintea cianurii, a mai aparut un subiect... copilul si cainele.
recunosc, nu am zabovit sa citesc articolul initial, asocierea termenilor copil si caine intr-un titlu mi-a transmis o repulsie instanta, am prevazut dezastrul, am esuat in a-l evita; din postarile si comentariile ce-mi apar pe wall inteleg ori ca un copil a fost mancat de un caine comunitar, ori ca a cazut de la etajul 7, ori ca a cazut de la etajul 7 si apoi l-a mancat cainele.
irelevant, fara sa-mi dau seama am ajuns in mijlocul problemei ce se discuta si anume: vinovatia. cine e vinovat? cainele sau bunica? copilul nu este luat in discutie, situatie in care nu inteleg de ce ar fii judecat cainele... reiese ca bunica nu si-a respectat atributiile, a lasat copilul nesupravegheat 10 minute ( daca nu mai mult! ). varsta copilului: patru ani, a bunicii nu este mentionata, sau nu am retinut-o.
cam astea sunt datele problemei.
ma intriga cautarea unui vinovat intr-o poveste gen "drobul de sare pica in capul copilului" materializata in viata de zi cu zi. in poveste, morala era ca e absurd sa-ti imaginezi un scenariu complex al unei posibile tragedii cu scopul de a o preintampina si evita.
"punerea in scena" a unui scenariu tragic complex ne face sa cautam persoana ce nu a reusit sa se identifice cu eroul din povestea cu drobul de sare astfel incat sa prevada incidentul?
bunica a lasat nesupravegheat copilul. dar daca bunica deceda, timp in care copilul se arunca de la etaj? erau vinovati parintii?
rezultatul este o familie indurerata. stabilirea vinovatului ar imbunatatii situatia? ar preveni posibilele situatii asemanatoare? pe langa faptul ca bunica sufera dupa pierderea nepotului, probabil se si invinovateste mai mult decat o poate invinovatii cineva. ii lipseste un verdict? dat de catre vreo institutie a statului sau de corecta, inteleapta si preabuna societate?
daca problema Rosiei Montane este una de interes general, ce poate fii rezolvata prin implicare, iar eu inteleg prin implicare participarea la protestele organizate, nu aprofundarea mineritului, a politicii sau a efectelor cianurii, familiei indoliate nu am decat sa-i transmit "sincere condoleante" .
morala: m-am saturat de facebook.si de sabloanele citate puse pe poze care ne incurajeaza lipsa creativitatii si exprimarii. Semipreparate produse in serie pentru consumatori.



marți, 15 ianuarie 2013

povestea realitatii

oamenii ori traiesc intr-o poveste, ori traiesc intr-o poveste dar se mint ca nu traiesc intr-o poveste, ori traiesc in povestea lor.

cei ce traiesc intr-o poveste, nu sunt constienti ca e o poveste, cred ca e realitatea.
cei ce se mint ca nu traiesc intr-o poveste isi creeaza o "nonpoveste", traiesc intr-o poveste despre necredinta in povesti, crezand ca e realitatea.
cei ce traiesc in povestea lor stiu ca traiesc intr-o poveste suprapusa realitatii, povestea realitatii prin prisma lor.


vineri, 28 decembrie 2012

two

sunt cea care fac ce-mi place fara sa-mi pese de altii, in timp ce ii iubesc. sau cel putin asa sunt fericita si ceilalti par la fel.

miercuri, 26 decembrie 2012

One

in vreme ce unii se pot reface din exterior spre interior, eu reusesc doar invers.
intr-o seara, dupa multe rafale maxime de ras, am fost intrebata: "daca razi asa de bine, oare cum plangi?".
raspunsul e: "pe cat de bine rad, la fel de rau plang.".
inca plang...
cu moartea fizica a bunicii m-am descurcat mai usor, insa "moartea simbolica" a mamei ma provoaca, tine de alte taramuri...
le multumesc celora ce au ras si plang cu mine.
partea buna e ca vom rade si mai bine.

promit sa dau cate un semn la fiecare strat cusut.

Faceți căutări pe acest blog